Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat 89 de tabere din toată ţara şi au constatat nereguli la 35 dintre acestea. Multe din taberele controlate ofereau copiilor lenjerie uzată, pereţi cu mucegai şi igrasie, mâncare preparată în bucătării murdare şi servită în farfurii ciobite. nspectorii au mai descoperit şi 58 de kilograme d
|
Ministerul Educaţiei a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), vineri, în legătură cu veridicitatea actelor de studii ale elevilor unui liceu particular din Oradea, rezultatele anchetei putând duce la anularea diplomelor de bacalaureat ale respectivilor candidaţi. Potrivit ministerului, 52 de elevi ai liceului particular "Georgiana" au susţinut, anul acesta, examen
|
Ioana Pupăzan a învăţat din clasa întâi la Şcoala Centrală. A terminat clasa a XII-a tot aici, la secţia matematică-informatică – bilingvă franceză, cu media 9,47. Ştie limba lui Moliere mai bine decât româna, aşa că bacul bilingv a fost floare la ureche pentru ea. N-a vrut să arunce banii pe lecţii particulare, s-a pregătit singură
|
Universitatea din Bucureşti, succesoare a structurilor de învăţământ superior ale Academiei Domneşti (1694), împlineşte miercuri 144 de ani de la înfiinţarea sa prin
|
Sute de tineri au stat miercuri la rând pentru a-şi depune dosarele în prima zi de admitere în instituţiile superioare de învăţământ din Republica Moldova. Guvernul a majorat anul acesta cu 30% număru
|
Ieri a avut loc proba scrisa a concursului national pentru ocuparea posturilor vacante din invatamantul preuniversitar, care s-a desfasurat in 149 de centre de examen, la 143 de discipline. Chiar daca sunt profesori sau aspira la un post de dascal, nu au lipsit cazurile de copiere. Astfel, 9
|